Familie , iubire si respect ..

Publicat pe Actualizat pe


Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire.respect-the-family

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire.

Există „reţete” ale fericirii în familie? Ce importanţă are comunicarea între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între bunici şi copii, între fraţi? Ce factori distrug armonia unei familii? Lămurim aceste aspecte împreună cu psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.

Unii dintre cei mai importanţi factori care menţin familia unită sunt stima şi iubirea reciprocă, dorinţa partenerilor de a duce o viaţă comună, implicarea acestora în creşterea şi educarea copiilor, comunicarea autentică între membrii familiei, existenţa unei locuinţe proprii şi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, armonia familială este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii.

20140914_54154c0a9c3e4-336x280

 

Influenţa între soţi

Puţini oameni ne sunt mai aproape decât părinţii şi partenerii de viaţă. Aşa se explică de ce între membrii familiei există influenţe şi interacţiuni puternice, uneori pozitive, alteori negative. De exemplu, comportamentul soţului este modelat în timp de comportamentul soţiei şi invers. Un alt exemplu: dacă intervine o schimbare majoră în viaţa mamei (îşi schimbă locul de muncă, se îmbolnăveşte), se schimbă şi relaţiile familiale, iar tatăl şi copiii vor fi influenţaţi în mod automat. Iată încă un exemplu oferit de psihologul Ştefania Niţă: „Dacă soţul se plânge că soţia îl cicăleşte, un terapeut va sesiza că nemulţumirea soţiei reprezintă doar o jumătate din ceea ce se întâmplă cu adevărat între soţi. Dacă soţia este percepută ca fiind cicălitoare, acest lucru poate însemna că nu a mai primit din partea soţului atenţia necesară pentru preocupările ei. Faptul că nu este ascultată şi înţeleasă o face să se simtă nervoasă şi lipsită de sprijin. Nu este de mirare că devine cicălitoare!”. Dacă însă, în loc să asculte cicăleala soţiei ca pe o profeţie care se îndeplineşte, soţul se va dovedi dornic să-i cunoască problemele, soţia va simţi că lui îi pasă de ea şi îşi va modifica comportamentul. Dar aici nu se poate ajunge decât prin comunicare. Dacă nu există înţelegere, relaţiile dintre soţi vor decurge în felul următor: cu cât soţia va fi mai cicălitoare, cu atât soţul o va ignora mai mult. Şi cu cât o va ignora mai mult, cu atât îl va cicăli mai mult. Se intră într-un cerc vicios care se va perpetua toată viaţa sau se ajunge la destrămarea cuplului.
canstockphoto-brochure-980x600

Comunicarea

Comunicarea în familie este dorită şi invocată de majoritatea persoanelor. Dar cum se poate realiza comunicarea autentică? A comunica înseamnă a pune în cuvinte aspecte care ţin nu doar de acţiuni, ci mai ales a vorbi despre trăiri, emoţii, aşteptări, dorinţe, nemulţumiri, dezamăgiri. Asta înseamnă că în familie trebuie să vorbim nu doar despre ce am mai făcut, ce fac copiii, ce mâncăm, ce mai cumpărăm, ci mai ales despre ce ne place sau nu ne place, ce ne supără, ce se întâmplă în mintea copilului care are probleme la şcoală etc. Tot a comunica în mod autentic înseamnă a asculta ce spune celălalt, a avea răbdare să îi dăm fiecăruia – partenerului, copilului, bunicului, socrului – posibilitatea de a-şi exprima până la capăt opinia. În măsura în care aceste condiţii sunt îndeplinite, comunicarea în familie are şanse de reuşită. Asta înseamnă că membrii familiei vor şi pot să vorbească deschis despre ceea ce gândesc şi mai ales despre ceea ce simt. Astfel pot sta faţă în faţă cu emoţiile şi sentimentele fiecăruia, ceea ce conduce la formarea unor relaţii familiale bazate pe încredere, iubire şi respect.

Adaptare permanentă

Fiecare membru al familiei trebuie să se adapteze schimbărilor din viaţa de zi cu zi. Asta înseamnă că, atunci când copilul bate la porţile grădiniţei sau ale adolescenţei, nu numai el trebuie să înveţe să se descurce în noile contexte, ci întreaga familie trebuie să se adapteze. Perioadele de dezvoltare ale copiilor nu sunt doar ale lor, ci şi ale părinţilor şi ale bunicilor. Familia unită trebuie să-şi adapteze permanent structura la noile circumstanţe şi să demonstreze flexibilitate şi adaptabilitate. Acest lucru este mai dificil în familiile extinse, în care locuiesc sub acelaşi acoperiş părinţi, copii, bunici. De aceea, în cazul în care membrii familiei extinse nu pot beneficia de libertate, de relaţii bazate pe afectivitate şi înţelegere, conflictele trebuie evitate prin separarea cuplului conjugal de părinţi şi alte rude.

Rezolvarea problemelor

Autonomia fiecărui membru al familiei constituie cheia unor relaţii bazate pe respect şi iubire. Cu cât adulţii din familie sunt mai capabili de a sta pe picioarele lor, cu atât cresc şansele ca ei să fie mai deschişi unul cu altul. Membrii familiilor autonome au curajul de a-şi exprima sentimentele, de a mărturisi frământările şi nemulţumirile. În felul acesta ei au mai multe şanse de rezolvare a problemelor cu care se confruntă.

Psihologul Ştefania Niţă spune că familia poate fi locul unde se rezolvă totul, dar asta nu înseamnă amestecul bunicilor în viaţa părinţilor sau oferirea pe tavă a unor sume de bani. A fi un punct de sprijin pentru un membru al familiei aflat în dificultate înseamnă a-i permite să ia propriile decizii, să facă propriile alegeri, să îşi exprime propriile emoţii.  

ARMONIE. Respectul şi dragostea pe care bunicii le împărtăşesc până la vârste venerabile reprezintă un model pentru ceilalţi membri ai familei. Urmaşii lor vor încerca să rămână uniţi, tot aşa cum bunicii au reuşit să depăşească împreună orice dificultate.

COPIII. Crearea şi menţinerea unei atmosfere echilibrate în familie reprezintă garanţia unei dezvoltări frumoase a copiilor. Viitorul acestora depinde de capacitatea părinţilor de a se înţelege şi a se respecta reciproc. Astfel, copiii au şansa de a creşte într-un mediu sănătos, fără tensiuni, fără agresivitate fizică şi verbală.

TENDINŢĂ. În societatea actuală, punctul de rezistenţă al noului model de familie este tendinţa de egalizare a rolurilor asumate de cei doi soţi, ceea ce nu este rău, potrivit psihologului. În prezent, atât femeia, cât şi bărbatul participă la procurarea şi repartizarea veniturilor, la îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, la educarea copiilor.

DEPENDENŢĂ. Psihologul Ştefania Niţă precizează că, în ţara noastră, multe cupluri tinere au tendinţa de a rămâne ataşate de familiile de origine. Sunt aşa-numitele cupluri imature sau cuplurile de copii. Consecinţele: locuiesc împreună cu părinţii, dar oricât de substanţial ar fi ajutorul acestora apar conflicte, nemulţumiri, inhibiţii. Cu timpul, sunt inevitabile problemele de genul: bunica îşi asumă rolul de mamă în locul nurorii, soacra îi reproşează ginerelui că nu munceşte suficient, bunicii le reproşează părinţilor că nu se ocupă de copii.

Sfatul psihologului

După părerea psihologului Ştefania Niţă, în majoritatea familiilor din ţara noastră comunicarea se opreşte la nivel de suprafaţă. Principalul mod de a relaţiona se rezumă la întâmplările zilnice, acţiunile şi planurile membrilor familiei. În puţine familii româneşti se pun întrebări de genul: „Ce stă la baza acţiunilor noastre?”, „De ce reacţionăm aşa?”, „Oare soţul/soţia ce simte, ce îşi doreşte?”. Cuprinşi de problemele zilnice, soţii au uitat să mai vorbească unul cu altul de la suflet la suflet, părinţii nu mai ştiu ce se întâmplă în sufletul copiilor, bunicii sunt marginalizaţi. De aceea, multe familii se confruntă cu probleme de genul: copilul de 5 ani nu poate fi controlat, soţul vine seara târziu acasă şi nu are timp nici pentru soţie, nici pentru copii, soacra îi face zile fripte nurorii etc. Deşi astfel de acuze sugerează că problema se află la un singur membru al familiei, cei care ajung la consiliere terapeutică descoperă că puştiul a devenit rebel pentru că părinţii nu au ştiut să pună limite sau nu au căutat să afle ce se întâmplă în mintea şi sufletul lui. Soţii află că de mult timp nu mai au curajul să îşi spună ce simt. De aceea, terapeutul trebuie să lucreze cu toţi membrii familei pentru ca fiecare să identifice problemele cu care se confruntă şi să le rezolve.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s