Pe plaiuri romanesti

Publicat pe Actualizat pe


Am răsfoit, recent, colecţia publicaţiei Cultura poporului, din 1928. Am citit, cu emoţie, un articol – „Pe plaiuri româneşti” – al cărui autor, D.I. Dogaru, conturează tulburător o Românie mirifică, divină. În vâltoarea evenimentelor de zi cu zi, românii uită sau neglijează astăzi frumuseţea acestor plaiuri binecuvântate, numite, din bătrâni, „Grădina Maicii Domnului”. Iată ce spunea gazetarul, în 1928, despre România, fără să socotească patriotismul vreo clipă subiect desuet, aşa cum unii consideră astăzi: „Ţi-ai dat seama, Române, de nespusele bogăţii ce le are ţara ta? Ai stat vreodată să desfaci sfânta carte a Patriei tale să vezi harul cu care a miluit-o Cel de sus? Ai visat, în somnul tău zbuciumat, că România va străluci ca un soare pe cerul lumii? Da; fără îndoială, căci soarta ţării tale a fost păzită de aripi cereşti şi cugetul fiilor săi a fost îndreptat spre fapte bune şi frumoase.

images

Nourii furtunoşi au întunecat cerul Patriei tale, fulgerile au brăzdat fruntea ei, uraganul dezastrului s’a deslănţuit fără milă pe plaiurile ţării. Asta, ca o întărire, ca un punct de încercare a răbdării pentru oţelirea de mai târziu. Mucenicii neamului tău şi-au dat viaţa scăpându-ţi fraţii din ghiarele de oţel ale robiei milenare. Pâraiele munţilor s’au încruntat ş’au dus ca un murmur eroic ecoul izbânzilor noastre. Plaiurile au repetat la fel povestea «Feţilor frumoşi» ce s’au răsboit cu smeii şi cu lighioanele cu pliscul de oţel. Soarele a răsărit; scoală, Române, şi-ţi cunoaşte ţara! Dumnezeu ţi-a pus-o în locuri de Raiu.

Munţii tăi cărunţi, în luna lui Cuptor, privesc cu semeţie viitorul neamului tău. Brazii îndoiţi de vârtejul neliniştei şoptesc pe înserate poema isbânzilor eroice.

Undele grăbite ce sar în albiele sprinţarelor pârae, duc în valuri ecoul suferinţelor tale. Şi’n apus de soare, când pacea se coboară pe plaiurile ţării tale, în şoapta frunzii din pădure se ’nliripă o baladă ţesută din  frământările veacurilor…

… A fost odată ca niciodată… a fost o ţară încinsă la răsărit de un colan de perle, Nistrul, de o Mare cu sclipiri diamantine şi de o salbă aprinsă ’n apusuri de soare, Dunărea. O grădină împodobită cu tot felul de pomi, cu câmpii ce-şi leagână aurul bogat al spicului în amiezile dogoritoare de vară. Pe culmi de deal şi’n văi tăcute răsar pete albe ca pete de zăpadă cu români harnici ce-şi afundă cu voinicie puterea braţelor în coarnele plugului tăios. Livezi mândre se’nşiră pe spinări de dealuri, ce sună a voe bună în bogatele toamne ce trec pe sub cerul acelei ţări. Feciorii ei se numesc Români şi sunt din neam de Regi şi împăraţi ce-au fost vestiţi în alte vremuri. Ei vorbesc o limbă lăsată de îngeri, căci le-a fost dată din ceruri. Au cântece ce adorm apele şi se ’nfioară pădurea în freamăt de seară când sună «doina» pe dealuri. Tălăngile turmelor ce albesc zările bogate de lumină sună’n nopţile de vară ca clopote de rugăciuni misterioase. Păstori născuţi din spuma zării, rezemaţi în buzdugane uriaşe, adorm turmele obosite în cântece de fluer vrăjit. Luna ce răsare pe plaiurile ţării o mângâe cu sărutări cereşti, îmbrăcând-o în pulbere de aur şi scântei. Foşnetul codrului destramă poveşti pe aripi de vânt, întruchipează în miez de noapte trupuri de eroi ce-au fost odată…plaiuri-mioritice-1.jpg

Din fundurile întunecate ale  pământului ţâşnesc isvoare nesecate de bogăţii, ce fac din acea ţară o comoară nepreţuită. D-zeu a binecuvântat-o şi şi-a ales-o să-i fie ca un sălaş sfânt printre operele create de El. Aur şi argint are încrustată în glia frământată pe vremuri. Alături de păcură se află cărbunele dătător de viaţă industriei. Aramă şi fier are alături de gaze ţâşnitoare pe tăcutele câmpii brăzdate de dungi argintii.

Lanţul de munţi ce poartă păduri falnice de brazi au la poienile lor apa binecuvântată, făcătoare de minuni dumnezeeşti. Străinii vin cârduri şi pleacă cu dor de a se reîntoarce. Îi farmecă poezia locului, îi încântă măreţia tabloului. Fiţi treji, Români! Urmaţi pildele frumoase ale străbunicilor voştri. Căutaţi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, căci numai astfel veţi făuri tăria dinlăuntru. Cetiţi în cartea eternă a neamului vostru şi împărtăşiţi-vă din mândria străbună! Păstraţi-vă credinţa curată, purificând-o prin focul sacru al iubirii de lege! Nu plecaţi urechile voastre la fărădelegile din afară! Cântaţi-vă Doina’ cea plină de dor, jucaţi-vă «brâul şi hora» în zumzetul cobzei şi al vioarei! Purtaţi-vă portul străbun şi munciţi-vă moşia adunată de prin mâini hrăpăreţe. Preţuiţi-vă comoara din sânul vostru, dar al Celui de sus. Şi departe pe culmile pline de vreme, pe bucoavnele încărcate de praful veacurilor, nepoţii voştri vor citi : … A fost odată ca niciodată… A fost o ţară încinsă la răsărit de un colan de perle, Nistrul, udată de o mare cu sclipiri diamantine, şi de o salbă de rubine scânteetoare în apusuri, Dunărea. A fost o ţară cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene pe plaiul cărora se’nfiripa, în amurguri, doina, şi în zile de sărbători «hora» şi «brâul», cu bătrâni înţelepţi la fapte şi cu eroi legendari…”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s