Ce trebuie sa stii pentru a avea o relatie de cuplu fericita?

Publicat pe Actualizat pe


Astăzi vreau să discut cu tine despre un subiect foarte important. De fapt, e vorba despre unul dintre cele mai importante elemente din dezvoltarea ta personală – relaţia de cuplu. Aceasta poate fi punctul tău slab, sau poate fi sursa puterii tale interioare. Tocmai de asta, relaţia ta de cuplu trebuie să funcţioneze perfect.

Indiferent că te afli sau nu într-o relaţie de cuplu în momentul actual, informaţiile pe care le vei afla astăzi te vor ajuta să dobândeşti echilibrul care te va conduce către fericire. Pe măsură ce relaţia ta evoluează, şi îţi cunoşti mai bine partenerul, cu atât devine mai important Cine eşti tu în interior.

Lucrul acesta influenţează în mare măsură convingerile tale interioare, atitudinile tale şi în general felul în care te vezi tu pe tine ca persoană – imaginea ta de sine. Este ceea ce îţi afectează de fapt comportamentul şi îţi modifică starea emoţională de zi cu zi.

Marii terapeuţi care au abordat relaţiile de cuplu au ajuns la concluzia că orice relaţie este un sistem. Ce înseamnă asta?

Relaţia nu e construită doar din două elemente- Tu şi partenerul. Asta pentru că tu nu eşti un element, eşti un întreg sistem format din convingeri, emoţii, credinţe, valori, etc. Partenerul tău este la rândul său un sistem. Aşadar, cuplul este un sistem integral în care trebuie să ai grijă că toate elementele să funcţioneze perfect. Poate îţi sună a mecanică dar aşa e!

descărcare (1)Imaginează-ți relația ta, dacă vrei ca pe interiorul unui ceas de mâna? Se găsesc acolo o mulţime de rotiţe, care se învârt mereu. Fiecare, oricât de mică ar fi, are rolul ei pentru că antrenează la rândul ei alte rotiţe mai mari şi în felul acesta contribuie la funcţionarea perfectă a mecanismului. Dacă o singură rotiţă nu funcţionează corect, întreg sistemul se dereglează. Aşa e şi în relaţia de cuplu. Dacă apar dereglări sau conflicte între convingerile, valorile, emoţiile tale şi ale partenerului, este posibil că întreagă relaţie să se prăbuşească. În cuplu ce e asemănător te uneşte, ce e diferit nu prea contează.

 

Cu toate că au fost scrise nenumărate cărţi despre fericirea în relaţii, despre ce este recomandat să faci, cuplurile fericite şi cu adevărat împlinite sunt din ce în ce mai greu de găsit. Lucrul asta se întâmplă tocmai pentru că, deşi mulţi dintre noi ştiu teoria, o pun mai rar în practică.

 

Problemele din relaţiile de cuplu au în general aceeaşi cauză – simţi că îţi este din ce în ce mai greu să îţi faci partenerul fericit; să vadă că îl iubeşti, să observe cât de mult îl apreciezi. În acelaşi timp observi şi din partea lui o răceală care va accentua şi din ce în ce mai mult problema.

Poate că la început ţi se părea mult mai uşor să faci toate lucrurile astea. Poate că simţi că la început partenerul tău putea să observe mult mai uşor, cât de important este pentru tine. Aşa este. Era mai uşor pentru că fiecare dintre voi juca acel joc al seducţiei.  Fiecare încerca să arate cât de bun este.

 

   Ştii ce ne întrebăm noi de fiecare dată când intrăm într-o relaţie de cuplu?

Oare va reuşi să mă facă fericit? Chiar dacă poate nu suntem conştienţi, mintea noastră îşi pune mereu întrebarea asta. Mintea ta vrea să fie liniştită şi să te vadă fericit. Tocmai de asta se întreabă dacă partenerul cu care pornești în relație va reuși să te facă fericit. La începutul relaţiei, ne dorim, având o motivaţie inconştientă, să îi arătăm viitorului nostru partener că noi suntem sursa perfectă de fericire.

De asta ne comportăm într-un mod cu totul şi cu totul diferit  la începutul unei relaţii şi când suntem îndrăgostiţi. Te simţi plin de energie, te simţi stăpân pe tine, eşti calm, vesel, puternic, etc. Mintea ta îţi creează aceste emoţii pentru a-i demonstra viitorului partener că tu eşti o sursă inepuizabilă de fericire. El va face la rândul sau acelaşi lucru, în mod inconştient.

 

Mai jos sunt câteva dintre lucrurile de care trebuie să ții cont dacă vrei ca relația ta de cuplu să fie sursa puterii tale interioare de care îți vorbeam la început.

 

images (13)         Cu siguranţă cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci pentru a avea o relaţie care să te facă fericit este să fii tu însuţi întotdeauna. Personalitatea ta poate fi cel mai preţios dar pe care îl ai. Una dintre erorile cele mai comune şi cele mai grave totodată, pe care oamenii le fac atunci când intră într-o relaţie este că încearcă să facă întotdeauna celuilalt pe plac. Chiar şi atunci când există riscul de a-şi pierde propria identitate.

Ştii unde va duce asta? La un moment dat după ce intervine obişnuinţa de partenerul de cuplu, toate frustrările dobândite în mod inconştient vor ieşi la iveală. Ai grijă însă să nu aluneci nici în extrema opusă. Dacă vei adopta de fiecare dată, în orice situaţie conflictuală apărută în cuplu principiul- Mă vrei aşa cum sunt, sau nu?, rişti să dai cu piciorul unei relaţii frumoase din viața ta.

Încearcă să fii sincer de la început, cu riscul de a nu intra în relaţia respectivă. Cel de lângă tine ar trebui să te cunosca şi să te aprecieze aşa cum eşti tu – unic.

 

În urmă cu puţin timp am terminat de redactat o lucrare numită Consideraţii privind programarea neuro-lingvistică în comunicare. Am abordat şi aspectele NLP în procesul comunicării dintre partenerii de cuplu. Ei bine, indiferent că vrei sau nu vrei, comunici în orice clipă a existenței tale. Comunici cu alte persoane şi cu tine însuţi. Unora dintre noi le este mai uşor să comunice în exterior, unii preferă mai mult comunicarea cu Sinele interior.

Fiecare dintre noi comunicăm. Lucrul important în relaţia de cuplu este însă modul în care comunici. Comunicarea se referă în primul rând la cunoaştere. Câţi dintre cei care au o relaţie de cuplu, crezi tu, că îşi cunosc cu adevărat partenerul? Câţi îi cunosc valorile sale, motivaţiile interioare, lucrurile care îl fac cu adevărat fericit?

În momentul în care începi o relaţie de cuplu trebuie să fii dispus să încerci să descoperi persoana din interior. Să afli toate aspectele fiinţei sale. Atunci vei putea să fii în stare să discuţi lucruri care fac parte din viața voastră, care va definesc ca persoane şi va generează stări emoţionale. Atunci veti porni amandoi către drumul spre fericire. 

images (10)De fiecare dată când vei simți că lucrurile nu merg așa cum îți dorești tu în relația pe care o ai, adoptă o atitudine deschisă și propune-i partenerului tău să discutați în mod deschis, despre ce te nemulțumește. Orice lucru pe care il vei ține ascuns în tine, se va transforma într-o frustrare interioară și vei „exploda„ la un moment dat. Însă ca să fii ascultat, trebuie să știi să asculți mai întâi.

Poate îți vine în minte acum o situație, în care ai fi fost super-mulțumit dacă ai fi putut să vorbești deschis cu partenerul tău, mai ales în mijlocul unei situații în care părerile voastre erau diferite. Dar el nu te asculta, ți se parea că orice ar zice, exagerează, ba mai mult poate avea și un ton ridicat și acuzator.

Atunci trebuie să știi că Orice om iubește să vorbească despre plăcerile sale, sau despre durerile sale. Și partenerul tău la fel. Așa că indiferent de conflictul de comunicare apărut în relația ta, ascultă mai întai parerea lui, gândește-te cum ai proceda tu în locul său si apoi, pe un ton calm și liniștit, expune-ti în mod deschis părerea ta, susținută de argumentele de care dispui. Vei fi uimit de schimbarea care se va produce.

 

descărcare                  Apreciază şi arată că apreciezi

E cam greu nu? Cum să o / îl apreciezi când face atâtea prostii? Sună cam complicat, dar la fel ca toate lucrile, în esenţă e foarte simplu. Noi suntem cei care le facem să pară complicate, prin viziunea din care le abordăm. Trebuie să observi care este nevoia partenerului tău de cuplu pentru a se simţi apreciat. Gesturile pe care el le face pentru a-şi arăta aprecierea faţă de tine, le aşteaptă şi el din partea ta ca să simtă că îl apreciezi.

Aprecierea poate fi făcută verbal sau prin fapte. Fă-o în ambele moduri, dar important e aici, să o faci aşa cum îşi doreşte partenerul tău, nu cum o doreşti tu. Fii sigur că dacă vei avea grijă de asta, vei contribui semnificativ la evoluţia relaţiei tale de cuplu şi ca atare o vei transforma în sursa puterii tale interioare. Vei trăi fericirea în fiecare clipă!

 

Ce fel de timp petreceţi împreună?

Trăim într-o lume în care totul se desfăşoară cu rapiditate în jurul nostru. Poate eşti prins în diferite activităţi – job, sarcini familiale, ieşiri cu prietenii, etc. Însă atunci când e vorba de timpul pe care îl petreci cu partenerul de cuplu importantă nu e cantitatea, ci calitatea.Trebuie să simtă că tu eşti acolo doar pentru el. Dacă eşti în aceeaşi camera cu el, dar nu vorbiţi, sau vă gândiţi fiecare la ale lui, asta nu înseamnă că vă petreceţi timpul unul cu celălalt. Înseamnă doar că împărţiţi acelaşi spaţiu.

Aşadar încearcă să exersezi în fiecare zi o perioada scurtă în care să îi acorzi toată atenţia partenerului tău. Să fii total implicat în comunicarea cu el, să îl asculţi activ, să îl faci să se simtă apreciat şi astfel să te asiguri că relaţia ta va progresa constant.

 

Schimbările sunt perfect normale. Deci încearcă să le înţelegi.

Relaţia dintre tine şi partenerul tău nu va fi aceeaşi de la început până la adânci bătrâneţi. Unele lucruri se vor schimba pe măsură ce anii trec. Nu trebuie să laşi lucrurile să degenereze, însă e perfect normal ca de la un timp pasiunea trăită în anii tinereţii să îşi mai piardă din intensitate. Trebuie să accepţi lucrul asta.

Este vorba atât de schimbări hormonale- fizice cât şi de modificări ale percepţiei noastre. Învaţă să te bucuri de confortul şi stabilitatea pe care o relaţie de lungă durata ţi le oferă. Te vei simţi împlinit şi vei trăi mereu cu o sursă de putere interioară la îndemână.

 

images (7) Gândirea spontană – surprizele şi provocările

Spontaneitatea presupune să faci lucruri neaşteptate. În cazul relaţiilor de cuplu, să îţi surprinzi mereu partenerul. Este una dintre metodele cu cel mai puternic efect terapeutic pentru a rezolva conflictele. De când omul trăia în peşteri şi vâna pentru a putea supravieţui, a fost atras de provocări. Vâna mamuţii cei mai mari, nu pentru că avea nevoie de mai multă hrană, ci tocmai pentru că vedea în asta o provocare.

Trăsătura asta s-a menținut în creierul nostru limbic până astăzi. Încearcă mereu să îţi faci din spontaneitate un aliat. Tot secretul constă în a-i genera partenerului de cuplu emoţii pozitive şi energie pozitivă. Vei avea parte la rândul tău de acelaşi lucru.

 

Abia cum îmi dau seama cât de lung am făcut şi acest articol. Îmi vine greu să mă opresc din scris când am atâtea informaţii să îţi transmit şi care ştiu că te vor ajuta in procesul dezvoltării tale personale. Aici e o doar o mica parte din lucrurile esenţiale pe care ar trebui să le ştii despre relaţiile de cuplu.

Am făcut articolul după ce câţiva dintre voi mi-aţi spus că sunteţi curioşi să aflaţi mai multe lucruri despre relaţiile de cuplu. Aşadar te rog, dacă mai ai şi alte subiecte despre care ai vrea să afli mai multe, lasă-mi un comentariu mai jos sau trimite-mi un mesaj.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s