Ce inseama pentru tine succesul?

Publicat pe Actualizat pe


Probabil ai văzut și tu oameni care vor să ajungă la succes. Și cu multe ocazii se vorbește despre succes, drumul către el, oameni de succes. Poți să-ți dai seama dintr-o privire că pentru fiecare om, succesul înseamnă altceva, în funcție de cultură, educație, aspirații și desigur…nivelul la care a adormit sau cât/când s-a trezit.

CÂTE CAPETE, ATÂTEA PĂRERI

În zonele mai sărace, succes înseamnă să ai la finalul zilei o pâine pe masă și copii tăi să fie mulțumiți. În corporații, succesul îmbracă un costum cu cravată și implică să-ți faci targetul, să câștigi suficienți bani și să avansezi în firmă.
Pentru un liber profesionist, succesul este să aibă suficienți clienți și să se promoveze, timpul lui să fie flexibil (deaia e liber-profesionist, nu?) și să-și facă munca dedicat și cu drag.

Pentru un om de afaceri, succesul înseamnă investiții reușite, clienți mulțumiți, angajați loiali și buni pe domeniul lor, etc.
În unele familii (din păcate multe încă) succesul înseamnă să te măriți/însori și să faci copii, până nu-ți trece vremea. Să te așezi la casa ta adică.

Pentru un student sau orice tânăr la început de drum (un alt început și alt drum), succesul înseamnă să ajungă la una din categoriile expuse mai sus (sau altele), pentru că așa a auzit el pe la conferințe că e bine. Și absoarbe informații de la oameni de succes, visând să ajungă și el la costumul frumos croit și o mașină mișto! Eventual o căsuță mare și o familie fericită, precum în reclamele la detergenți.

les sécrets du succès
Ridicate din propia cenusa pentru a avea succes

SUCCESUL ROBOTIZAT

Ce au în comun toate imaginile astea de succes adunate, este că fiecare om e adormit și se mișcă hipnotizat spre ceva ce a auzit el că i-ar aduce fericirea (starea de bine e un succes pe care-l caută toată lumea) Iar cei cu mai puțină experiență, care nu au o gândire critică bine dezvoltată, imită clasicul om de succes, fără să realizeze că de fapt multe costumașe și cravate sunt purtate de oameni care sunt robotizați de ei înșiși și/sau alții.

Cine stabilește ce înseamnă să ai succes? Familia, mintea ta? societatea? Dacă îți auzi numele strigat pe o scenă înseamnă că ai succes? Dacă îți vezi poza într-un ziar la rubrica Oameni de succes înseamnă că ai succes? Dacă îți intră în cont destui bani cât să-ți permiți o vacanță de 12 stele, înseamnă că ai succes? Poate că da. Poate că nu. Depinde de percepția fiecăruia, însă hai să ne uităm mai atenți la ce este dincolo de cortină.

Niște oameni care se chinuie să facă o părere bună și sunt real interesați de impresia ta, sunt ei liberi?
Niște oameni care se îngrijorează pentru că și-au pătat cămașa cu cafea și acum nu mai arată impecabil, sunt ei liberi? Au conștiința trează?
Cei pe care-i strânge cravata și ar da orice să și-o smulgă de la gât, sunt ei de succes?

Succes pentru cine? Pentru cei din jur? Pentru standardele societății? Tu, pe dinăuntru, cât ești de fericit? Cât de conștient ești de pașii tăi pe drumul succesului.

Poți controla doar lucrurile de care ești conștient și cele de care nu ești conștient te controlează, fiind sclavul corporației, firmei tale, scării pe care urci, spre invidia celor neștiutori.

ȘI ATUNCI CE ESTE SUCCESUL REAL?

Întâi pune-ți întrebări la orice vezi, auzi și simți. S-ar prea putea să fie doar ambalajul frumos și în interiorul cutiei putred. Probabil îți dorești să fii un om de succes și este în regulă asta. Însă nu-ți dori doar imaginea pe care o vezi pe scenă sau într-o reclamă. Află-i dedesupturile. Vezi ce se găsește în spatele cortinei și mai ales, ce ți se potrivește ție.

Nu are rost să te revolți pe sistem sau orice altceva observi, ci mai degrabă să înțelegi că ești părticică din viața asta și stă în puterea ta să muți câte un pion pe rând. Și n-ai nevoie neapărat de Regină sau orice altă piesă mare, ca să câștigi, ci poți da un șah/mat chiar și cu pionii. Dar ce contează cu adevărat este cât de conștient ai fost pe tot parcursul jocului, atenția ta pe tablă și-n tine și anticiparea mișcărilor celuilalt. Adică cât ai fost de treaz.

ADMIRĂ SUCCESUL

N-am nimic cu succesul. Îl admir sub toate formele lui și îmi face plăcere să aflu poveștile oamenilor care au reușit ce și-au propus. Sunt sexy cămășile, iar o realizare personală îți poate da avânt în carieră. Însă nu sunt de acord cu presiunea de a avea musai succes după un tipar stabilit, nedându-ți seama că dacă nu îți faci rețeta ta proprie și nu ești sincer cu scopurile tale din spatele scopului principal, ești doar un roboțel frumos și de succes, însă nu neapărat și un om împlinit.

SUCCES SĂ FIE! PENTRU TINE

Deci, întâi definește ce înseamnă pentru tine să ai succes și de ce îți dorești asta. Unde ai văzut prima dată acest model și de ce îl vrei și tu? Ai văzut o imagine care ți-a trezit dorința sau e vorba de altceva? Ce stare cauți de fapt? Fii sincer cu tine și caută-ți propria definiție, fără să te lași influențat de ceilalți.

Fii autentic, chiar dacă asta înseamnă să nu-ți pui cravată, să nu urmezi întocmai pașii predați sau să faci ceva unic. Și evită să tragi de tine, să-ți pui pe umeri aștepătările oamenilor, alergând după un succes imaginar. Îți poți crea unul real, fiind atent la prezentul tău și tot ce poți face chiar aici și acum. Dacă astăzi investești timp și energie în starea ta de bine, făcând ce și cât poți pentru visul tău, cu resursele pe care le ai și fiind conștient de ce alegi, deja ești de succes.

Succes să fie! Meriți și poți să-l ai, indiferent care ar fi definiția ta. Fă tot ce poți ca să ajungi acolo, fiind conștient de motivațiile tale. Însă fă-o pentru tine, nu pentru o imagine.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s